Închiriază un Bugatti Veyron pentru o zi

O companie britanică pe nume Holders Vehicle Contracts oferă șansa muritorilor de rând (ahem), adică celor dispuși să cheltuiască pe șansa de a conduce o mașină o zi mai mult decât costă închirierea unei camere scumpe de hotel timp de o lună, să conducă una dintre cele mai rare, mai puternice și mai rapide mașini din lume - un Bugatti Veyron în varianta lui standard.

Nu-ți închipui că în restul timpului VHC închiriază Opeluri Corsa și Volkswagenuri Golf - nu, ai putea spune fără teama de a greși că sunt oarecum specializați în închirierile de mașini exotice, iar o privire în garajul lor ar confirma asta: un Ferrari Enzo negru, un Rolls-Royce Phantom (doar cu șofer), un Aston Martin V8 Vantage, un Lamborghini Murcielago sau un Mercedes-Benz SLR McLaren.

Prețul pe care VHC îl cere în schimbul unei zile în care te poți simți ca un șeic din Emirate este de 19.000 €, asta dacă nu cumva vrei să te plimbi cu mașina în weekend, atunci când tariful crește până la 52.000 € (nu e clar dacă pentru o zi sau pentru tot weekendul, însă o să presupunem că a doua variantă este valabilă).

Trebuie să-i înțelegi și pe cei de la VHC - numai prețul cauciucurilor pe care mai mult ca sigur trebuie să le schimbe după fiecare client anulează jumătate din sumă...

Deși n-am putea niciodată să încurajăm pe cineva să arunce 19.000 € pentru o distracție de o zi, ținând cont că îți poți lua cu banii ăștia un Renault Clio RS (în fine, te mai cauți prin buzunare puțin) cu care să te distrezi cel puțin la fel de bine oricând vrei tu, nu putem să nu-i înțelegem pe cei care sunt atât de tare roși de curiozitate încât apelează la serviciile HVC. Totuși, nu vedem ce ai putea face într-o zi cu un Bigatti Veyron ca să merite atâția bani. Poate doar o fugă până în Germania, pe autobahn? Sau, dacă tot ești setat pe modul cheltuieli aiurea, mai scoți niște bani și închiriezi și un aerodrom.